În cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 26 aprilie, membri coaliției au stabilit ce sume vor primi refugiații ucraineni de la data de 1 mai 2023. De asemenea, autoritățile au stabilit și care sunt condițiile pentru a putea beneficia de ajutorul de la statul român. Banii trebuie să asigure costurile de cazare și mâncare.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunțat faptul că sumele care ajung la refugiați sunt de ordinul zecilor de milioane de euro. Mii de cetățeni veniți din Ucraina au venit în România din cauza răzbitului cu țara invadatoare, Rusia. 4.151 sunt elevi și preșcolari, 7.885 sunt angajați și mulți alții nu au reușit încă să se integreze social. Unii dintre ei au ajuns, din păcate, pe străzi, unde își duc traiul de pe o zi pe alta, sumele acordate de stat nefiind suficient de mari pentru a le da un trai decent.
Potrivit datelor comunicate în ședința de guvern, din data de 1 mai, ucrainenii care îndeplinesc anumite condiții impuse de Guvern vor beneficia de:
– 750 lei/ lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare
– 600 de lei / lună pentru fiecare persoană pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt:
– pentru prima lună, singura condiție impusă este ca străinul să fie beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului. Solicitanții trebuie să depună o cerere la autoritatea administrației publice locale a unității/ subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia optează să locuiască, însoțită de copia permisului de ședere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, aflat în perioada de valabilitate. Autoritățile publice vor verifica apoi, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, prin aplicația informatică, îndeplinirea condiției de beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului.
– pentru următoarele 3 luni, acordarea banilor ține de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
– a) solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României, să fie înregistrați la una din agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a Municipiului București sau, după caz, să fie încadrați în muncă pe teritoriul României.
– b) să aibă înscriși copiii minori care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/ clase/ formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar, în calitate de preșcolari, elevi sau ca audienți.